Please push me close to the SMILE… help me not to lose my mind!

E vineri… e aglomeratie! M-am trezit greu in aceasta zi si mai grav ca am ajuns dupa 8.00 la spital si …e aglomeratie! Plin de oameni pe la usile cu tratamente. Motivul multi se externeaza si de asta vin de dimineata sa-si termine procedurile ca sa poata pleca acasa. Astept destul de mult si iarasi am onoarea sa ma autotratez, asta ca sa nu stau si mai mult la usa. Oricum am iesit din graficul de timp normal. Am continuat cu parafina, asistenta vorbea la telefon si a trebuit sa mai astept si dupa ea… Pe la gimnastica recuperatorie am ajuns dupa 9 si am terminat mult mai tarziu ca de obicei… multe exercitii si multa chinuiala. Desi am promis un episod cu gimnastica recuperatorie… aman pe maine din motive fizice de oboseala. Unele neplaceri la munca, o pana de curent, o cazatura prosteasca si o incercare de somn nereusita m-au adus intr-o stare aiurea de irascibilitate… si mi-am amintit de urmatoarea melodie. So… Don’t push me cause I’m close to the edge… I’m trying not to lose my head, ah huh-huh-huh.

Grandmaster Flash : The Message

Recuperare cu chinuiala si obo.SALA!

Sunt obosit… dar e oboseala placuta… M-am trezit devreme pentru a ajunge in timp la spital si a-mi incepe procedurile. La 7.50 eu am ajuns, din pacate asistentele s-au lasat asteptate, asa ca am mai stat pe langa usile inchise o perioada: camera 7 pentru un numar (de inregistrare), camera 9 pentru ultrasunete, parafina si gimnastica. Durerile au fost relativ suportabile, mai ciudate senzatiile in locul taieturii de la operatie dar cu atitudinea „Totul va fi bine! Mainile in aer si striga cu mine…” ca in cantec, chiar imi venea sa ridic mainile in aer, dar eram cu stanga fixata in parafina, asa ca i-am lasat pe cei de la HIQ:

La gimnastica, a trebuit sa ma chinui un pic si din pacate azi am avut eu „onoarea”, dar maine va trece dna. dr. Anca la chinuiala „organizata”, dupa cum m-a avertizat… oricum „Totul va fi bine!” In afara de dureri chiar am ras cu pofta de unele intamplari… Dar asta cand voi trata pe larg acest capitol… Am terminat cu toate procedurile pe la ora 10 si la iesire m-am gandit sa dau o buna dimineata in engleza, iar aceeasi voce placuta cu un senzual accent englezesc mi-a raspus…

Oboseala …recuperarea fizica si mentala! (7)

La fel ca si cel din clip am terminat saptamana trecuta (cam sifonat)… de aceea o iau de la inceput ..de luna, de saptamana, de recuperari… mentale sau fizice! asta-i tema, ca si titlu… deci sa incepem cu inceptul… zilei de luni:

E prima zi din luna a doua a anului, si am inceput de luni cu trezirea de dimineata si micul dejun, nu-l pierd. M-am grabit la spital, Fizioterapie, am avut de asteptat dupa Dna Dr. asa ca am admirat „peisajul”: un hol mic separat de restul holului cu usi de lemn antice si geamuri ca de pe vremea razboiului…  pe stanga la a doua usa e cabinetul Dr. care inca nu a venit.  In capatul holului se afla o debara cu geamuri mate, ce iau mult din lumina naturala, de aceea e nevoie de neoane pentru a nu fi prea intuneric. Mi se pare cam sinistru, dar de obicei asa par spitalele, oricand parca te astepti sa zbiere careva de durere.

„Totul va fi bine!” imi spun… incep sa ma plimb incoace si-n colo.

29 / 29 is 1 big Mistery: you, me or …Badr Hari?

29 per 29 a inceput cam aiurea cand in momentul trecerii de la 23.59 in 28 ianuarie la 00.00 in 29 ianuarie… brusc si fara alte explicatii a picat internetul. Speranţele mele, incercarile de resucitare prin restartare si asteptarea nu au dat roade. Din pacate! Norocul meu ca m-am incadrat cu postarea pentru de data de 28. Ramas fara net m-am pus sa dorm… mai devreme. Un gust amar totusi a ramas… Dimineata am inceput-o mai optimist si cu o melodie foarte optimista… numai buna pentru ziua mea de nastere… 29 per 29 egal unu: un gand ascuns… un vis frumos… o dorinta nespusa… o speranta pentru ca… o inima care sa bata pentru doua… dar cand aceste doua jumatati vor ajunge sa fie una?… one World`s greatest M-istery:

Alt World`s Greatest al K-1 este si:

Badr Hari

Oboseala… perioada preoperatorie! (2)

Azi 26 (douazeci si sase) decembrie 2009, vineri am sa reiau istoria spitalizarii mele. Dar inainte cateva precizari despre mana stanga:
~ primul accident a fost o entorsa,
~ al doilea cu oase rupte si internare la Chirurgie plastica dar finalizat fara operatie, doar cu atela la aratator si mijlociu data jos inainte de revelionul trecut,
~ al treilea incident si ultimul sper, la stanga – atela la degetul mijlociu si inelar,  cu spitalizare si operatie tot la Chirurgie plastica.

Asa ca o coincidenta, dna/dra de la urgenta era si anul trecut de garda si-a amintit ca tot ea m-a ingrijit. Si la internare dnele ma stiau asa ca am avut privilegiul sa ajung la o camera cu televizor, si mai multe asistente si-au amintit de mine, desi asta nu e chiar o lauda. Si acum sa revin…

Ajunsesem la data de 15 decembrie, dimineata dupa accident, locatie: Salon 3 – Chirurgie plastica.  Recapitulare pe 14 decembrie m-am accidentat la mana stanga grav – urgenta – internat – dureri, ganduri, sforaieli, nesomn…

…cu picioru-n prag …de scandal!

Data de 12 a luni 12 anul 09… am inceput in sfarsit si eu renovarile mult asteptate. Acum de intrat in detalii alta data poate si un rezultat final… sau un before and after, dar asta cand am si after, deocamdata e aproape de before. Doar niste profile puse, pregatite de rigipsare… cred ca se putea si mai mult… dar nu depinde doar de mine.

Dar nu asta e ceea ce voiam sa spun pe azi. Renovare fara galagie nu se poate, asa ca a aparut si o baba de la etajul inferior mie cu comentarii.